Sănătatea mintală în organizații

Un lucru bun în ultima perioadă este că am devenit mai interesați și conștienți de sănătatea noastră mintală. Ultimele lucruri care s-au întâmplat ne-au pus în față importanța de a fi sănătoși nu doar fizic, ci și din punct de vedere psihic.

Deși mi-ar plăcea să avem astfel de rapoarte și în România, momentan povestim aici despre niște concluzii care vin din partea APA (American Psychological Association), ce ne arată faptul că angajatorii au început să investească mult în sănătatea psihică și wellbeing-ul angajaților.

Conform unui survey* recent, reiese că două treimi din angajați simt că performanța le-a fost afectată de starea mintală – care nu a fost la fel de bună și 40% se “luptă” cu burnout-ul.

În lucrul de acasă poate fi uneori dificil să recunoaștem semnele unor probleme, de aceea deja marile companii își sprijină managerii în a putea să identifice aceste semne la cei din echipele lor. Conform unui alt studiu**, aproximativ jumătate din marile companii (care au fost incluse și în studiu) au deja traininguri în această direcție, în timp ce 18% declară că vor introduce asta în curând. În plus, 54% declară că vor oferi în mod gratuit sau foarte accesibil accesul la servicii psihologice virtuale în acest an.

Aceste preocupări cel mai probabil că vor continua să existe și după pandemie, mai ales în contextul creșterii cazurilor de afecțiuni precum anxietate, depresie, de aceea o investiție pe termen lung este o strategie bună. Câteva recomandări pentru a promova sănătatea psihică la locul de muncă:

  • Apeluri video (în loc de apeluri telefonice) în care să putem observa persoanele de lângă noi. Nu doar managerii pot avea responsabilitatea asta ci fiecare dintre noi putem să fim atenți unii la ceilalți atunci când avem ocazia
  • Adresarea problemei – încurajarea managerilor de a avea o abordare directă și a-i întreba pe angajații cum sunt și cum fac față tuturor schimbărilor (și a interveni cu soluții acolo unde este nevoie)
  • Persoană de contact pentru sănătatea mintală/ Servicii psihologice – punerea la dispoziție a acestor resurse pentru ca angajații să poată apela atunci când/dacă simt nevoia
  • Oferirea zilelor de ‘sănătatea mintală’

*https://www.lyrahealth.com/wp-content/uploads/2020/07/LYRA-NA-Employee-Mental-Health-Report.pdf

**https://www.businessgrouphealth.org/en/who-we-are/newsroom/press-releases/large-us-employers-accelerating-adoption-of-virtual-care-mental-health-services-for-2021

Sursă articol: https://www.apa.org/monitor/2021/01/trends-employers-support?utm_source=facebook&utm_medium=social&utm_campaign=apa-monitor-workplace&utm_content=2021-trends-employers-support

Sursă cover photo: unsplash.com

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top