De ce să vorbim despre sport? Universul psihologic al unei persoane este foarte mare, conține de la trăiri, sentimente, amintiri până la mecanisme de apărare, coping, modalități învățate sau dobândite mai mult sau mai puțin genetic.
Orice fel de factori externi pot avea influența asupra stării noastre psihologice.
Pentru asta, e util să fim atenți la nevoile noastre, la ce obervăm că ne face rău, ne provoacă stări negative- de orice fel. Un factor extern precum o pandemie globală- un eveniment cu atâtea necunoscute, riscuri, suferință poate avea un impact major în modul nostru de funcționare și adaptare.
Ca mulți, simt dorința puternică de a împărtăși (cel puțin) un lucru care este de ajutor pentru a menține un echilibru, indiferent de lucrurile care se întâmplă.
SPORTUL
Puțini știu despre mine că în copilărie am făcut sport de performanță, atletism, timp de 5 ani. Îmi amintesc faptul că părinții mei au fost foarte dispuși să ajute cu asta – erau cel puțin 2 antrenamente pe zi, trebuia să ajungi pe stadion, cale lungă de acasă- dar au fost de acord să fac pentru că eram foarte slabă și s-au gândit că sportul mă va ajuta să mă “împlinesc” .
Chiar dacă ulterior mi-am dat seama că nu este cariera pe care o vreau- sportul de atunci m-a învățat extrem de multe lucruri: ce este disciplina- cum e să ai antrenamente în fiecare zi de la ora 08, vară/iarnă, să trebuiască să te ridici din plapuma caldă să mergi prin zăpadă. M-a învățat ce înseamnă performanța, cât de mult efort e de depus să poți progresa încontinuu și cât de important este să nu renunți chiar atunci când simți că nu mai poți. Acolo chiar am experimentat zicala “și când nu mai poți, mai poți puțin” . Nu în ultimul rând, am văzut cât de important este să ai un spijin- antrenorul meu- care la fiecare antrenament, fiecare concurs, în fiecare zi să fie cu zâmbetul pe buze și să te încurajeze să continui, să fie trist/fericit împreună cu tine atunci când mai pierzi sau câștigi.
Foarte mulți ani de atunci nu pot spune că am mai făcut neapărat sport. Abia când am început să resimt greutățile vieții de zi cu zi odată cu angajarea, am început din nou să apelez- în București au fost perioade când am mers la sală dar cel mai adesea ieșeam un pic la alergat. Mi-am dat seama de pe atunci că nu mai era ce fusese în copilărie, ci era un timp de, culmea, relaxare.
Apăsând înainte ca să ajungem în prezent, am început, din martie, se pare, să fac “antrenamente” acasă și uneori să mai ies la alergat.
Nu știu dacă aș putea exprima în cuvinte cât de benefic este – și se simte- o rutina scurta de exercitii, alergat, orice pare că se potrivește. Eu m-am lipit de o ‘comunitate’ – fitness blender pentru că îmi place foarte mult stiul lor și ce au reușit să facă însă sunt numeroase aplicații, variante care sunt chiar plăcute.
GÂNDURI NEGATIVE – FURIE PUTERNICĂ
Un mic îndemn (poate o provocare) este ca atunci când simțim că începem să avem gânduri negative- cu privire la orice, viața noastră, îngrijorări despre ce se întâmplă , să rezervăm 30 min. pentru a face un efort fizic intens, apoi să revenim la ce avem de procesat. Nu e nicio rețetă magică și poate nici nu va rezolva problema însă ne va duce într-o stare în care putem gândi mai rațional și obiectiv, evitând să ne lăsăm copleșiți de emoțiile (prea) puternice.
De ce ne apucăm de sport? nu pentru că ne spun prietenii, familia sau nici măcar terapeutul 😛 ci pentru că simțim cumva că ‘trebuie/vrem să facem “ceva”. Oricând va veni acel gând, impuls, va avea loc și această experiență, care poate fi un prieten foarte bun.
*Dacă e pe afară, mai e beneficiul reîntâlnirii naturii, care are fel și fel de lucruri faine.
