Ziua în care nu am fost empatică

Este ziua în care furia inechității și a aroganței a fost mai presus decât disponibilitatea și bunătatea mea.

Este ziua în care m-am (lăsat să ) mă simt ca o simplă resursă.

Este ziua în care am aflat că în situații de criză, sacrificăm prea ușor umanitatea și corectitudinea.

Este ziua în care am aflat ce impact puternic are mediul în care ne aflăm (mai bun sau mai puțin bun)

Este ziua în care am văzut compasiune ne-autentică și m-a îngrozit.

Este ziua în care am văzut că transparența lezează, în loc să construiască.

Este ziua în care am aflat ce înseamnă să rămâi într-un loc nu din pură dorință și sincronizare cu cine ești tu, ci din ‘fear of missing out‘ și manipulare.

Este ziua în care am văzut ce iluzii creează filtrele pe care le adăugăm vieții noastre pe Social Media și cât de diferită este viața pe care o experimentăm ‘live’

Este ziua în care am văzut oameni absorbiți de ei înșiși, care îi desconsideră pe ceilalți.

Este ziua în care am aflat cât de ușor oamenii judecă felul de a fi al cuiva, doar pentru că intră în dezacord cu ce cred ei la momentul respectiv.

Este ziua în care am aflat cât de ușor a ajuns să ne fie să ‘ne’ manipulăm unii pe ceilalți, ca să obținem ceva sau să ne confirmăm cu orice scop cine suntem.

Este ziua în care am dat prea mult altora și nu am mai avut apoi de unde.

Este ziua în care am aflat că scopul scuză mijloacele- atunci când asta este în avantaj.

Am învățat

Până acum probabil vă întrebați (eu m-aș întreba) de ce scrie un Psihoterapeut asta. În acest domeniu, se presupune că terapeuții sunt acele persoane care au resurse nelimitate de înțelegere, empatie, soluții și într-un fel, cred că așa este. Ajunge un fel de a fi. Doar că modul prin care ele sunt achiziționate este și prin experimentarea first hand a lor atunci când nu sunt. Atât în formările de lungă durată în acest domeniu cât și din viața proprie.

Am învățat că este ok și să nu fii empatic.

Atunci când nu poți. Este un motiv pentru asta, unul pe care dacă îl cauți în tine, cu ochii deschiși, sunt șanse foarte mari să descoperi lucruri foarte importante care să te conducă la o întregire a eului tău.

Psihoterapeuții, de regulă, au responsibilitatea observării propriului comportament și a propriilor trăiri iar când astfel de incongreuențe apar, le discută, la rândul lor, cu cineva pentru a putea asigura în continuare cadrul autentic de terapie.

Empatia, ca modalitate de a te putea conecta – de a înțelege sentimentele/cogniția, chiar starea fizică a cuiva- și a răspunde în mod corespunzător la ele- este ceva extrem de profund care te pune în contact cu cele mai puternice trăiri și trăsături ale tale. Este natural ca atunci când se întâmplă asta, ne putem simți extenuați, bulversați, confuzi- mai ales dacă suntem niște persoane foarte empatice. Un ‘pont’ foarte bun ce poate fi aplicat foarte ușor atunci când simțim că este prea mult este setarea limitelor – poate chiar capacitatea/curajul de a spune Nu.

Închei printr-un gând despre schimbare- multe din lucrurile pe care le experimentăm- după ce ele sunt integrate- au tendința de a produce schimbări. Schimbări care pot fi evaluate exclusiv de către persoana care este în acest proces- nimeni nu este în măsura de a judeca ceva pentru celălalt. Și pentru asta, îmi vine în minte un citat al lui Carl Rogers- des întâlnit dar încă foarte valid, din punctul meu de vedere și toată experiența de până acum.

Azi am integrat în minte rolul Empatiei în acest proces și e cam așa:

Câtă putere este în niște acțiuni (simple) de înțelegere și acceptare necondiționată a celor din jur.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read in another language »
Scroll to Top