Psihoterapeut Oana Tudor
Ședințe de Psihoterapie pentru persoane adulte, în Timișoara sau online.
*Ședințele se pot desfășura în limba română sau limba engleză.
Program: Luni și vineri: ONLINE, Marți, Miercuri, Joi – Online sau Fizic
Bun venit!
Eu sunt Oana.
Sunt Psihoterapeut în Supervizare, însoțesc empatic persoanele care își doresc să se cunoască mai bine, să-și identifice si autoexploreze potențialul de dezvoltare.
De asemenea, sprijin și ajut persoane ce se confruntă cu diverse tulburări afective. Cred într-o lume cu mai multă acceptare, umanitate și este felul meu de a contribui la asta, un fel la care am lucrat personal foarte mulți ani și pe care încă mi-l dezvolt atât în viața personală cât și pe plan profesional.
Lucrez atât online cât și fizic, în Timișoara. Sunt recunoscătoare să fac parte din călătoriile oamenilor către ceea ce își doresc și vor să fie. Îmi place natura, fiindcă e benefică și autentică, îmi plac spațiile cu acceptare și cred în puterea empatiei și auto-cunoașterii.
Psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor.
Psihoterapeut în Supervizare – Psihoterapie Centrată pe Persoană (acreditat de Colegiul Psihologilor) în cadrul cabinetului individual de Psihologie Tudor Oana-Cezarina, în Timișoara; Membră a Colegiului Psihologilor din România, Asociaţia Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană, Federaţia Română de Psihoterapie
Consilier terapeut la Asociația ACCEPT- organizaţie neguvernamentală de drepturile omului din România care apară şi promovează drepturile LGBT la nivel național;
Psihoterapeut voluntar în cadrul proiectului Alături de Tine (ARPCP);
Colaborator Comitet organizare Simpozion PCE 2021
Cod RUP: 24924
CUM ÎȚI POT FI ALĂTURI?
La ce te poți aștepta de la un proces de Psihoterapie individuală:
Acceptare de sine mai mare
Înțelegerea anxietății
Un echilibru mai mare
Descoperirea (și folosirea) resurselor psihologice de care dispui
Obiceiuri noi, sănătoase
Multă lume face asta. Puțină vorbește despre asta.
Cred că psihoterapia este departe de a fi ceva rușinos. Este un proces de dezvoltare, de devenire, din care ieșim cu o mai bună cunoaștere de sine. Acest lucru ne permite să ne deblocăm potențialul pentru a putea face tot ce ne-am dorit. Mă bucur că văd din ce în ce mai multă deschidere către asta.
Cum se desfășoară terapia, câte tipuri de psihoterapie sunt, cum îmi aleg și cum mă documentez despre Psihoterapeut?
Terapia online – funcționează, la ce să mă aștept înainte să decid să intru într-un astfel de proces?
Dacă sunt lucruri ce țin de identitatea sexuală, identitatea de gen, te aștept cu drag într-un cadru sigur în care să discutăm. Și prin intermediul Asociației Accept (organizaţie neguvernamentală de drepturile omului din România care apară şi promovează drepturile LGBT,) am fost și sunt alături de persoanele care se confruntă cu astfel de situații și care doresc un spațiu cu acceptare pentru a discuta despre ele.
Aspectele cele mai importante putem tinde să le ținem ascunse mult timp iar ele ulterior să înceapă să ne afecteze. Îmi doresc ca în cabinetul meu să fie un loc pentru ca ele să poată fi împărtășite și ulterior reintegrate, așa cum este nevoie să se întâmple.
Articole de-ale mele
Dacă îți place, ca și mie, să lecturezi diverse articole din domeniu, te invit să urmărești blogul meu unde aștern preocupări de om psihoterapeut
Exprimări personale
Exprimări sub formă de poezii,fără rime complicate, cu sens sau reguli urmărite ^_^
Psihoterapia Centrată pe Persoană
Psihoterapia centrată pe persoană a fost dezvoltată de psihologul Carl Rogers în anii 1940. De aceea este cunoscută și ca psihoterapie rogersiană. Este o formă de psihoterapie de bază printre terapiile de orientare umanistă, este non-directivă și se bazează pe relația care se crează între psihoterapeut și client.
Ca să punem și o față numelui, aici foarte puțin despre cum vedea el această interacțiune:
Rolul psihoterapeutului în psihoterapia centrată pe persoană
Psihoterapeuții centrați pe persoană învață să recunoască și să aibă încredere în potențialul uman. Astfel, într-un cadru în care terapeutul nu este un expert, ci este autentic, empatic și înțelege profund clientul fără a-l judeca, tendința la actualizare se va manifesta în mod natural.
Cum știi dacă ți se potrivește?
Psihoterapia centrată pe Persoană se adresează tuturor categoriilor de persoane. Prin tehnicile și principiile relativ simple dar în același timp foarte eficiente, psihoterapeuții pot însoți clienții în experiența pe care o relatează, lăsând loc pentru ca aceasta să se desfășoare și interveniind acolo unde este necesar.
În România, psihoterapia centrată pe persoană este reglementată de către Asociația de Psihoterapie Centrată pe Persoană http://www.psihoterapierogersiana.com/ (și de Colegiul Psihologilor) iar la nivel global de către “The person Centered Association” https://www.the-pca.org.uk/.
Acestea sunt totodată și resurse recomandate pentru orice este de interes, să descopere mai multe despre acest tip de terapie.
Un gând personal
Terapia este un proces, e o călătorie și o invitație către un fel (mai bun), mai clar, mai liniștit de a fi. Sunt foarte multe abordări, teorii care s-au dezoltat de-a lungul timpului, o dată ce a început să fie și din ce în ce mai multă deschidere către asta.
Îmi amintesc la facultate cât de dificil a fost să navighez printre toate teoriile și abordările și să găsesc sensul în toate. Am ales în principal terapia rogersiană pentru condițiile simple dar umane pe care le are, pentru că acestea sunt foarte ușor de luat și acasă…și trăit cu ele. Adică format și integrat un nou mod de a fi, un mod acceptat.
Făcând descrierea, mă tot întrebam cum aș putea să transmit esența acestei interacțiuni din cadrul psihoterapiei centrate pe persoană, pot spune de ce aș alege (și am ales-o eu)
- Pentru că oferă un spațiu sigur și empatic în care se pot explora acele lucruri pe care le-am tot băgat sub preș dar ele tot apar și ne dau stări negative
- Pentru că oferă un loc în care se pot explora toate sentimentele și împreună, găsit un sens propriu pentru ele.
- Pentru că este non- directivă – de câte ori nu am primit sfaturi de la ceilalți și ne-au ajutat, sigur, dar cel mai valoros este când ajungem singuri la sensul experienței. Psihoterapeutul ne însoțeste și prin libertatea pe care o are abordarea, poate aduce orice lucruri benefice din știința psihologiei de până acum care ar putea să fie unelte pentru client.
- Pentru că este autentică – psihoterapeuții petrec ani buni învățând cum să fie autentici, în relație cu ei înșisi dar și cu ceilalți. Așa încât nu există judecăți de niciun fel, doar comunicare deschisă.
- Pentru că prețuiește relația – în felul acesta, suntem în experiență nouă cu alții și învățăm cum să fim noi înșine.
De ce ai alege tu?
Poate pentru aceleași motive, sau altele. De menționat este faptul că:
- sunt multe resurse disponibile pe internet, psihoterapia este o știință, informarea este extrem de recomandată
- nu există garanția că va exista potrivirea cu terapeutul de la început- ceea ce este absolut normal. Primele ședințe sunt pentru asta, pentru a seta cadrul și fiecare parte să poată să decidă dacă dorește să continue.