N-am cuvinte sau poate că am Dar nu știu ce să mai spună Pare c-au spus tot și nimic, în același timp Rămâne să ne mai ascultăm, poate aflăm și învățăm celălalt ce simte, ce crede În loc să ne distanțăm să ne întrebăm ce ne unește și cum să ne apropiem.
Umblă vorbaC-ar fi greuSă ai curajSă fii bun și OM, mereuUneori lucruri noi așeziceva important din tine vezidacă alegi să te păstrezi Să te păstrezi, ce-i astaSună greu, aproape fără sensPână înțelegi despre ce eși cât de intens. @oana-tudor
De față cu greutățile Citește în continuare
Ce vrei, cine ești Întrebări grele, ce nu le auzi des Dar ce-i important e adesea ascuns Printre mormane de experiențe și plâns Însă mereu e bine când te regăsești Îți amintești cine și, mai ales, DE CE ești @Oana Tudor
Doare tare Să simți cum fuge pământul de sub picioare e greu să stai drept, să ții piept să știi cum te simți, să vezi unde doare Dar e bine dacă știi Înseamnă că nu te abții de la tot ce vrei și poți să fii.
Durerea bună / The good pain Citește în continuare
Ce mi se pare extrem de interesant e cât de simplu e să spunem “A, păi știu asta!” Cred că asta poate să fie o reacție destul de obișnuită atunci când începem să citim câteva lucruri despre comunicarea non-violentă. Pare atât de evident încât putem să fim siguri că deja știm și facem asta. despre
Comunicarea nonviolentă – Cartea de luni Citește în continuare
Întâlnirile cu fricile, în fiecare zi sau noapte parcă încearcă ne pătrundă, să ne spună ceva că viața e scurtă și apoi nu știm ce va urma. Sensul e diferit, câte unul pentru fiecare persoană parcă încă-o dată arată, cât de unice sunt toate. Oare ce-ar spune, dacă ne-ar vedea frica cea mai mare, ce
Întâlnirile cu fricile Citește în continuare
*de Ela Tudor “Klara și Soarele” este ultima carte scrisă de Kazuo Ishiguro și prima după ce a câștigat Nobelul pentru literatură în 2017. E scrisă în stilul inconfundabil al lui Ishiguro, un amestec tulburător de simplitate, melancolie și minunare în fața misterului de a trăi, ever so briefly, pe pământ. Personal, nu am reușit
Klara și Soarele – Cartea de luni Citește în continuare
Vacanța asta, printre răceli sezoniere, am văzut și revăzut multe filme românești de-a dreptul extraordinare. E un sentiment tare bun să vezi oamenii din țara ta și să auzi limba vorbită de la naștere în tot felul de povești intrigante. Mă surprinde de fiecare dată realismul lor – și nota caraghioasă pe care regizorii reușesc
Maratonul filmelor românești – 5 Minute / 5 Minutes Too Late Citește în continuare
și ale lui “Pentru că așa se face!” Ca și copii, descoperim lumea cu ajutorul curiozității care ne împinge să explorăm (atâta timp cât ne simțim în siguranță să facem asta și suntem ‘aprobați’ de către părinți). Generația din care facem parte, împreună cu tot contextul socio-economic, politic și psihologic al respectivei regiuni, va avea
Efectele lui “Ce-o să zică lumea?” Citește în continuare
Mi se pare aproape amuzant că azi am dat peste imaginea asta, când ultimele zile m-am tot gândit la o recomandare de film – Portocala Mecanică / A Clockwork Orange, – ecranizare după cartea cu același nume – așa că le las pe ambele. 😀 Filmul provoacă noțiunea de liber arbitru și subliniază întrebarea dacă
O Portocală Mecanică Citește în continuare
