și ale lui “Pentru că așa se face!”
Ca și copii, descoperim lumea cu ajutorul curiozității care ne împinge să explorăm (atâta timp cât ne simțim în siguranță să facem asta și suntem ‘aprobați’ de către părinți). Generația din care facem parte, împreună cu tot contextul socio-economic, politic și psihologic al respectivei regiuni, va avea o influență asupra credințelor noastre -inițiale-
Dacă am crescut într-un mediu în care statutul era important și ce credea lumea era principalul mod de evaluare și validare internă, gândul acesta “ce-o să zică lumea” are șanse mari să apară des.
Aștern aici niste idei la care am ajuns cu privire la ce se poate întâmpla atunci când asta primează
- se poate forma credința că ceea ce cred ceilalți este mai important decât ce părere am eu
- dacă ceilalți nu aprobă ceva, înseamnă că acel lucru este nesemnificativ
- atunci când ceilalți sunt fericiți, trebuie să fiu și eu
- dacă eu am o părere diferită, înseamnă că este ceva în neregulă cu mine
Întrucât pe măsură ce ne dezvoltăm și ‘devenim propria persoană’ începem să provocăm ideile preluate, este posibil să apară un conflict în momentul în care, de exemplu, nouă ne place mult un pulover și sutem foarte fericiți că am ales să-l purtăm la o anumită ocazie iar ceilalți – care pot fi orice persoane din jur– ne critică vestimentația și ne cer să ne schimbăm întrucât ‘ nu este potrivit pentru ocazia respectivă, toți ceilalți sunt îmbrăcați altfel ‘
Cu cât răspunsul la întrebări este ‘Pentru că așa se face‘, cu atât capacitatea și dorința de explorare poate fi stopată, întrucât această idee nu mai merge nicăieri. Dacă nu voi înțelege de ce să fac un anumit lucru, cu atât mai mari sunt șansele să refuz să fac fiindcă nu găsesc sensul. Ca adulți, consider că o să fie nevoie de o doză de curaj ca la un moment dat să pot să ies din ‘pentru că așa se face’ și să fac pentru că înțeleg ce presupune și am decis că mă reprezintă.
Cu niște gânduri de incheiere
de a spune copiilor
“nu știu nici eu răspunsul acum dar haide să căutăm împreună”
“este natural ca ceilalți să aibă alte păreri, asta nu te definește pe tine”
“este în regulă dacă nu vrei să porți ACEST pulover, alege-ți tu unul care îți place”
vă urez o perioadă cu provocarea “De ce-ului” până găsiți propriul răspuns 🙂
Sursă foto: unsplash.com