Eu și cărțile am avut întodeauna o relație mai ciudată- întâi nu mi-au plăcut, fiindcă am fost mai mult sau mai puțin obligată să citesc, să-nvăț, lucruri care nu mă interesau în mod real la momentul respectiv. Însă pe măsură ce am crescut, am aflat că te poți folosi (și) de cărți pentru a-ți lărgi universul tău emoțional, psihologic, imaginativ- tot. Așa am învățat despre psihologie, psihoterapie și tot ceea ce știu și sunt acum. Așa am început să citesc- din recomandări foarte mult, cărți pe care nu le-am lăsat din mână odată ce am început, care mi-au ținut companie pe tren, avion, oriunde am mers și de la care am plâns sănătos, pentru că am rezonat cu poveștile scrise.
RECOMANDARE DE CARTE
Voi evita să fac orice fel de recenzie de cărți – pentru că nu cred că sunt în măsură pentru a face asta dar ce pot este să recomand- pe scurt- din arsenalul meu de-a lungul vieții, cărți care m-au impresionat, amuzat, întristat- ajutat să descopăr ceva la mine și să experimentez emoții. Iar cine va simți că vrea, poate să lase și o părere, un gând dacă a citit sau plănuiește să facă asta.
“Vara în care mama a avut ochii verzi”- Tatiana Tibuleac
Genul: “carte tristă, dar “ireal de reală”, care îți rămâne în suflet! – un feedback pe care îl gasiți deja pe internet la care subscriu și eu
Nr. pag- 124. Pe cât de repede se citește, pe atât de mult rămâne întipărită în suflet
Subiectul principal: relația complicată, simbiotică dintre un fiu și mama lui bolnavă
Despre ce ne poate învăța: relații, traumă, boală
! Este o carte foarte grea, tristă, ce răscolește pe interior.
