Homegoing – Cartea de luni

*De Ela Tudor 🙂

Homegoing de Yaa Gyasi e povestea surorilor Effia și Esi.


Două fete cu destine foarte diferite care reprezintă puctul de plecare al câtorva generații.

Una dintre surori e vândută ca sclavă, cealaltă este căsătorită cu un vânzator de sclavi. Viețile lor, cu trauma, binele si greul lor cumplit reverberează transgenerational de pe Costa de Fildes, pe plantațiile de bumbac Mississippi; prin școlile misionare din Ghana, până în barurile din Harlem.

Personajele sunt vii și credibile, deși poartă în ele ceva din arhetipul propriilor origini, de care nu vor scăpa, oricât de departe ar merge. E o poveste intimă și universală; fiecare personaj își trăiește propria viață și scrie totodată în cartea facerii Americii.


Povestea e scrisă cu măiestrie, blândețe și precizie; amestec deloc ușor. Și, dacă totuși mai e nevoie de un motiv să o citiți, contribuie la dez-orbire privind istoria sclavagismului, rasismului și ticăloșiilor pe care le-au produs.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Read in another language »
Scroll to Top