Cartea de luni – de Ela Tudor

Mi-am început anul cu o carte care mi-a sfâșiat inima, dar m-a făcut să văd, încă o dată, cât de privilegiată sunt. Trăim, unele dintre noi, în cea mai mai favorabilă perioada istorică, avem drepturi, mergem la școală și, cel mai important, putem să facem propriile alegeri. Ce puțin lucru, să îți poți alege partenerul de viață. Și totuși, pentru multe fete (nu femei!) din lumea asta, așa ceva e la fel de utopic cum e pentru mine să îmi crească aripi să zbor.

Una dintre fetele astea e Isra, protagonista din cartea “A woman is no man”, de Etaf Rum.

Născută într-o familie de arabi conservatori din Palestina, Isra e, că toate fetele din jurul ei, doar o povară pentru familia ei care nu așteaptă decât să o mărite ca să scape de ea. Neiubită, neluată în seamă decât ca ajutor în casă, abuzată emoțional și fizic de părinții ei. Isra e măritată într-o familie de arabi conservatori care trăiesc în America.


“Where I come from, voicelessness is the condition of my gender, as normal as the bosoms on a woman’s chest, as necessary as the next generation growing inside her belly.”

Narațiunea urmărește în paralel viețile Isrei, aterizată în America în nouă ei familie, și a fiicei ei Deya, decenii mai târziu, în aceeași familie. E o carte cu personaje detestabile, dar pe care nu poți să le urăști pentru că toți, absolut toți, sunt victime. Fiecare dintre ei se învârte în același cerc al abuzului și rușinii, perpetuat comunitar și invididual.


“She knew that the suffering of women started în the suffering of men, that the bondages of one became the bondages of the other.”

Totul se face pentru familie și sub semnul rușinii. Imaginea familiei în ochii lumii este cel mai de preț. Și, cel mai greu de integrat pentru mine, femeile nu există decât ca apendice al soțului lor. Destinul lor e să nască băieți (să naști fată este o pedeapsă și o rușine pe care o femeie o aduce familei) și să aibă grijă de familie. Nu au drepturi, nu au nevoi, nu există ca individualități.


“That was the real reason abuse was so common, Isra thought for the first time. Not only because there was no government protection, but because women were raised to believe they were worthless, shameful creatures who deserved to get beaten, who were made to depend on the men who beat them.”

În acest context care pare imposibil, o parte dintre femeile din familia Isrei reușesc să rupă cercul generațional și să își contruiască un alt tip de viață. În care își pot auzi și propria voce, nu doar pe ce a bărbaților din jur. Fiica Isrei va trăi altfel. Dar prețul e destul de mare și, pentru multe, e oricum prea târziu.


“And yet even as she heard this old voice in her head, she could still feel the shift that had just occurred inside her. The old voice was no longer strong enough to hold her back—Deya knew this now. She knew this voice that she had always taken as the absolute truth was actually the very thing preventing her from achieving everything she wanted. The voice was the lie, and all the things she wanted for herself were the truth, perhaps the most important truth in the world. And because of this she had to stand up for herself. She had to fight. She had to. The fight was worth everything if it meant finally having a voice.”

Va încurajez să o citiți, e o carte scrisă bine, cu narațiune care curge și te prinde. E, pe alocuri, dură și violență, dar e musai să citim cu ochii deschiși, ca tribut pentru femeile care trăiesc asta și ca să înțelegem unde suntem și cum am ajuns aici. E una dintre cărțile care ne face să vedem dincolo de viață noastră strâmtă și ne ajută să înțelegm cât de diversă și complexă e viața celor din jurul nostru.

Pentru alte gânduri, povești, pe Ela o găsiți aici: https://www.facebook.com/ela.tudor.14

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top