Ce mi se pare extrem de interesant e cât de simplu e să spunem “A, păi știu asta!” Cred că asta poate să fie o reacție destul de obișnuită atunci când începem să citim câteva lucruri despre comunicarea non-violentă. Pare atât de evident încât putem să fim siguri că deja știm și facem asta.
despre lucruri precum:
Comunicarea nonviolentă reprezintă un mare beneficiu în dezvoltarea mai multor tipuri de relații precum relațiile formale (angajat-angajator), cele de prietenie sau familiale. și că ea este compusă din patru elemente si anume observația, sentimentul, nevoia și cererea. Fiecare din aceste elemente are un rol foarte important în dezvoltarea unei conversații în care toți participanții se simt liberi să se exprime și fac acest lucru fără să fie violenți.
Observația reprezintă faza inițială a comunicării nonviolente. Atunci când observăm o acțiune pe care cel de lângă noi o realizează, observăm modul cum acesta acționează sau ce spune cu privire la situația în care se află. În această primă fază a comunicării nonviolente trebuie să avem grijă să ne rezumăm doar la a observa comportamentul celuilalt sau a asculta cuvintele sale fără să evaluăm sau să judecăm ceea ce face sau ce spune.
Cel de-al doilea punct al comunicării nonviolente este sentimentul. Acesta se referă la ceea ce simțim noi atunci când observăm comportamentul celuilalt sau când ascultăm ceea ce ne transmite. Trebuie să fim conștienți de ce sentimente trăim în acele momente, dacă ne bucură,ne sperie sau ne întristează ceea ce auzim.
După ce am observat comportamentul celuilalt și am conștientizat stările pe care le trăim în urma comportamentului său este necesar să identificăm nevoile noastre. Poate avem nevoie să schimbe tonul vocii sau poate simțim nevoia să îi transmitem că ceea ce a făcut sau a spus ne-a bucurat.
Cea de-a patra fază a comunicării nonviolente este cererea specifică. Dacă nu ne simțim în largul nostru când cel de lângă noi ni se adresează într-un anumit fel îi putem cere să își schimbe modul de adresare atunci când vorbește cu noi sau îi putem cere să sărbătorească împreună cu noi atunci când ceea ce ne-a transmis ne dă o stare de bine.
(www.respiro.ro)
Dar la o privire mai atentă, parcă totuși lucrurile se întâmplă un pic diferit. Putem să credem că am comunicat o nevoie proprie când de fapt am spus ceva despre celălalt. Sau putem crede că am identificat o emoție dar să fie de fapt un gând – care ne ține la și mai mare distanță de senzația pe care o avem.
Cred că asta aduce cartea asta – (pentru cine este disponibil să se uite:)):
- o privire către acele lucruri evidente dar care pot să ascundă totuși ceva
- întâlniri cu noi în judecăți, învinuire, iresponsabilitate – dar ulterior deschidere, acceptare, asumare
- vulnerabilitate
- îndemnuri practice pentru a (ne) identifica în diferite scenarii de comunicare
“Toată violența este rezultatul faptului că oamenii ajung să creadă că durerea lor provine de la alți oameni și, în consecință, acei oameni merită să fie pedepsiți. “
Când reușim să ne îndreptăm către propria persoană cu toate lupele, lucrurile pot să capete un alt sens. Și răspunsuri la întrebări precum De ce aș face asta?
Pentru că la baza oricărei relații funcționale este o comunicare eficientă. Și mi-a plăcut citatul acesta,
cum că
“suntem periculoși atunci când nu suntem conștienți de responsabilitatea noastră pentru modul în care ne comportăm, gândim și simțim.”
și e important să avem relații împlinitoare pentru a putea avea o stare de bine – de aceea și cartea sigur poate să aducă ceva bun în direcția asta. ^_^
