*Povestită de Ela Tudor
Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman ar putea fi povestea unei prime iubiri trăite la adăpostul zidurilor de piatră, printre palmieri, vară, la marginea Mediteranei.
“Poate că am fost mai întâi prieteni și apoi iubiți.
Dar poate asta înseamnă iubirea.”
Inițial m-am gândit să spun doar atât, să vă las să descoperiți singuri că această primă iubire de o vară e trăită de Olio care are 17 ani cu Oliver, asistentul de 24 de ani al tatălui său.
De asta, în loc să fie povestea unei iubiri și atât, e o poveste despre travaliul dureros al descoperirii de sine cand știi că sinele tau va fi stigmatizat, privit cu dezgust și neînțelegere.
“Mă uit la acele zile și nu regret nimic, nici riscurile, nici rușinea, nici lipsa completă de griji pentru viitor. Știam că minunile ne sunt numărate, dar nu îndrăzneam să le număr, tot așa cum știam unde ducea totul, dar nu mă încumetam să citesc bornele de lângă drum.”
În ciuda, sau poate tocmai datorită subiectului, cartea e ca o melodie în proză, e plină de lirism și frumusețe.
“Înăbușim atât de mult din noi ca să ne vindecăm de lucruri mai repede decât s-ar cuveni, încât până la treizeci de ani ajungem faliți și avem tot mai puțin de oferit de fiecare dată când începem ceva nou. Retragerea în sine poate fi îngrozitoare când ne ține treji noaptea, iar să-i privim pe ceilalți cum ne uită mai repede decât am vrea să fim uitați nu e bine deloc. Dar să nu simți nimic pentru ca să nu simți ceva – vai, ce risipă e asta!”
E, overall, o carte despre acele momente care ne schimbă fără avertisment care ne vor împărți mereu viața în “before” și “after”.
Și pentru asta trebuie musai citită.
Cu ochii deschiși și fără pudibonderii provinciale.
“El a fost și va rămâne pentru totdeauna, cu mult după ce toate răscrucile din viață își vor fi consumat efectele, fratele meu, prietenul meu, tatăl meu, fiul meu, soțul meu, iubitul meu, eu însumi. Găsiserăm stelele, tu și eu. Iar asta ți se dă numai o dată.”
* Recomandare făcută de Ela Tudor <3
